ora: 11:33, 27 noi 2014
Vlad Filat: Viitorul european nu este negociabil!

Duminică, poporul nostru va alege nu atât între est sau vest, între stânga sau dreapta, cât între a fi sau a nu fi statul independent Republica Moldova. În conjunctura actuală, când ţara noastră se confruntă cu riscuri majore de securitate, care provin atât din interior, dar mai ales din exterior, scrutinul de duminică este la fel de important că şi actul de declarare a independenţei de acum 23 de ani.

 

Tocmai de aceea, viitorul european al ţării noastre nu este un slogan de partid. Este un deziderat naţional, pentru că Republica Moldova se află într-un proces de modernizare, care trebuie dus până la capăt, în beneficiul tuturor cetăţenilor săi; pentru că cetăţenii Republicii Moldova doresc să trăiască în pace, stabilitate şi bunăstare, iar toate acestea pot fi asigurate numai prin aderarea noastră la un spaţiu al păcii, stabilităţii şi bunăstării, cum este Uniunea Europeană; pentru că Republica Moldova trebuie să-şi onoreze toate angajamentele asumate în relaţiile sale cu partenerii externi, cu instituţiile şi organismele continentale şi internaţionale, dacă vrem să fim trataţi cu respect ca stat şi ca popor.

 

Scrutinul de duminică este un examen foarte important pentru PLDM.

 

Noi venim, după patru ani, la acest examen cu temele făcute. Datorită prestaţiei echipei noastre din Parlament, Guvern şi Administraţia Locală, datorită conlucrării cu partenerii noştri de coaliţie, am scos ţara din izolare şi am pus-o pe drumul cel drept. Suntem prima ţară din Parteneriatul Estic pentru care regimul de vize cu Uniunea Europeană a fost abolit. Am început să refacem infrastructura drumurilor, să modernizăm satele şi oraşele, să pornim reforme importante în educaţie, în justiţie, în structurile de poliţie şi în alte domenii. În acelaşi timp, înţelegem că, acum patru ani, aşteptările oamenilor au fost foarte mari, de aceea şi presiunea pe guvernare a fost pe măsură. Cetăţenii vor să simtă mai repede efectele schimbărilor în bine, este firesc să fie aşa. Peste tot, pe unde am fost în această campanie electorală, am vorbit sincer cu oamenii despre ceea ce am reuşit să facem, dar şi despre lucrurile pe care încă urmează să le ducem la bun sfârşit. Şi oamenii ne-au înţeles şi apreciază eforturile depuse de echipa PLDM pentru întreaga societate şi pentru binele Republicii Moldova.

 

Şi de această dată noi ne asumăm doar obiective pe care ştim că le putem realiza.

 

În Planul nostru pentru Republica Moldova noi ne angajăm ca până în anul 2020 să avem o educaţie de calitate, să oferim condiţii pentru crearea noilor locuri de muncă la sate şi oraşe, să consolidăm un stat de drept fără corupţie, să implementăm majoritatea prevederilor Acordului de Asociere cu UE până în 2017, astfel încât în 2020 Republica Moldova să devină ţară-membră a Uniunii Europene. Sunt obiective realiste pe care le putem realiza printr-un consens general la nivel politic şi cu susţinerea întregii societăţi.

 

În această campanie ne-am convins că cetăţenii Republicii Moldova consideră sincer că PLDM este opţiunea sigură care garantează ireversibilitatea parcursului european.

 

Astăzi, Republica Moldova nu mai este de una singură. Avem parteneri şi prieteni de nădejde care ne doresc binele şi ne sprijină dezinteresat. De partea noastră sunt ţările Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, sunt vecinii noştri - România şi Ucraina, dar mai ales este Partidul Popular European, cel care conduce efectiv Uniunea Europeană. Sunt mândru că PLDM este parte a acestei mari familii politice europene şi le sunt recunoscător partenerilor noştri din PPE pentru tot sprijinul pe care îl acordă ţarii noastre. În PPE solidaritatea este cuvântul de ordine. Am fost solidari cu candidatul PPE Petro Poroşenko la alegerile prezidenţiale din Ucraina, pe care le-a câştigat. Am fost solidari cu candidatul PPE Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din România, pe care le-a câştigat. Sunt două victorii care, cu siguranţă, îşi vor arăta în timp efectele benefice pentru Republica Moldova.

 

Preşedintele nou ales al României şi partenerul nostru pe linia Partidului Popular European, Klaus Iohannis, va fi, la 28 noiembrie, oaspetele de onoare al PLDM. Este o vizită de o mare încărcătură simbolică şi un semnal puternic de sprijinire a eforturilor noastre de a merge înainte spre un viitor european.

 

Democraţia înseamnă libertatea de a alege să fii responsabil.

 

Noi am tratat această campanie cu maximă responsabilitate şi cu respect pentru cetăţeni. Deşi am fost ţinta unor campanii mediatice dincolo de orice fair-play şi bun simţ, noi am ales să nu coborâm la nivelul celor care ne-au denigrat pe nedrept. Noi am ales să dialogăm sincer şi direct cu cetăţenii. Am fost întrebat în repetate rânduri ce vom face după alegeri, cu cine ne vom alia şi cu cine nu. Voi răspunde scurt: vom munci alături de cei care cred sincer într-un viitor european, iar comuniştii care aparţin trecutului vor rămâne în trecut. Să fie foarte clar: viitorul european nu este negociabil!

 

Mă adresez tuturor cetăţenilor noştri din ţară şi din diaspora.

 

Suntem în faţa celei mai importante alegeri de la independenţă încoace. Păşim cu încredere în viitor, ori ne întoarcem în trecut, un trecut care era gata să împuşte în copiii noştri? Sau merităm o soartă mai bună, în care să ne construim viitorul în pace şi linişte?

 

În numele a tot ceea ce înseamnă ţara noastră, să ieşim cu toţii la vot! Votăm pentru un Viitor European! Votăm PLDM!

Curtea de Conturi
Interviu
Igor Meriacre, expert în asigurarea accesibilității, director executiv al Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova: Statul procedează exact ca un agent economic care vrea să dezvolte afacerea sa, dar nu vrea să investească în ea Igor Meriacre, expert în asigurarea accesibilității, director executiv al Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova: Statul procedează exact ca un agent economic care vrea să dezvolte afacerea sa, dar nu vrea să investească în ea

Accesibilitatea este punctul de reper în tot ceea ce numim astăzi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Dreptul la un spațiu public accesibil este un drept fundamental prin care pot fi exercitate și celelalte drepturi. Lipsa accesibilizării constituie discriminare, iar asigurarea condițiilor de accesibilitate este necesară nu doar pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru vârstnici, copii, părinți ce își transportă copiii în cărucior sau brațe, femei gravide sau persoane cu o dizabilitate temporară. Astfel, numărul de persoane afectate de lipsa condițiilor de accesibilitate este triplu față de numărul persoanelor cu dizabilități.

Caricatura
PUB
Privesc.EU
Jurnal de rețete
Expresul
ALTFEL.MD - Știri #Altfel
Martor Ocular
Curs valutar
Curs oficial BNM 19 Septembrie 2017
MDL:
EUR 1 21.0885 -0.0109 EUR:
USD 1 17.6363 -0.0224 USD:
UAH 1 0.6737 0.0002 UAH:
RON 1 4.5856 -0.0015 RON:
RUB 1 0.3059 -0.0006 RUB:
Arhiva
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA