ora: 10:45, 05 feb 2015
Vlad Filat a înregistrat un proiect care prevede modificarea Legii privind administraţia publică locală

Astăzi, 5 februarie, preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, liderul PLDM, a înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului un proiect de lege care prevede modificarea Legii privind administraţia publică locală.

 

Proiectul de lege a fost elaborat pentru a evita unele situaţii confuze ce ţin de constituirea şi funcţionarea unor noi autorităţi ale administraţiei publice locale ale  municipiului Chişinău.

 

Legea privind administraţia publică locală prevede că, începând cu data alegerilor locale generale din anul 2015, vor fi instituite  „consiliile sectorale” şi „primăriile  sectoarelor” în mun. Chişinău. Potrivit proiectului înregistrat se propune amânarea acestor prevederi până în anul 2019.

 

„Instituirea noilor subdiviziuni teritoriale în municipiul Chişinău din data alegerilor locale generale din anul 2015 va genera dificultăţi la nivel de funcţionare a autorităţilor create. Cadrul legislativ în vigoare nu prevede competenţe pentru aceste structuri şi nici raporturi între autorităţile municipale existente cu cele nou create. Astfel, înfiinţarea unei structuri noi cu competenţe vaste necesită o reglementare mai detaliată decât simpla trimitere la normele existente”, se menţionează în nota informativă a proiectului de lege.

 

Totodată, nu există un mecanism clar care ar prevede modalitatea repartizării veniturilor şi distribuirii cheltuielilor către sector, având în vedere că singurul destinatar al acestor venituri este bugetul municipal Chişinău.

 

„În cazul în care consiliile şi primăriile sectoarelor vor fi create se va forma un vid legislativ privind alocarea resurselor financiare către acestea. Principiile şi mecanismul delimitării patrimoniului municipiului de cel al fiecărui sector în parte urmează a fi unul clar, pentru a exclude interpretări alternative”, se mai menţionează în nota informativă.

Interviu
Ion Terguță despre TV8: Nu ne propunem să fim o televiziune militantă, ci vrem o televiziune care să practice jurnalismul corect Ion Terguță despre TV8: Nu ne propunem să fim o televiziune militantă, ci vrem o televiziune care să practice jurnalismul corect

În curând, pe piața media moldovenească va apărea un nou produs - TV 8. Va fi ceva mai mult decât TV 7, anunță jurnaliștii care au creat noua televiziune. Într-un interviu cu viitorul director general al noului post TV, Ion Terguță, am încercat să aflăm mai multe detalii despre ceea ce va fi TV 8.

Caricatura
PUB
Privesc.EU
Jurnal de rețete
Expresul
Martor Ocular
Curs valutar
Curs oficial BNM 23 Iunie 2017
MDL:
EUR 1 20.4283 0.0536 EUR:
USD 1 18.2968 0.0203 USD:
UAH 1 0.7031 0.0007 UAH:
RON 1 4.4527 0.0125 RON:
RUB 1 0.3060 -0.0009 RUB:
Arhiva
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA