ora: 14:36, 20 oct 2015
PLDM propune revenirea la alegerea şefului statului de către întreg poporul

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova.

 

Astfel, PLDM propune revenirea la alegerea şefului statului prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Totodată, proiectul propune şi modificarea procedurii de demitere a şefului statului. În caz de săvârşire a unor fapte grave (constatate de Curtea Constituţională sau de instanţa de judecată de drept comun ierarhic superioară), prin care se încalcă prevederile Constituţiei, acesta va putea fi demis, la fel, prin vot direct. 

Conform proiectului, pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pot candida cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba română. Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la scrutin. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează cel de al doilea tur al alegerilor, între primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

 

La elaborarea proiectului de lege au fost luate în calcul obiecţiile expuse în avizele anterioare ale Curţii Constituţionale.

 

Iniţiativa legislativă a fost semnată de deputaţii liberal-democraţi, inclusiv Vlad Filat. Pentru a fi remis Curţii Constituţionale spre avizare, sunt necesare semnăturile a 34 de deputaţi şi, în acest sens, fracţiunea PLDM a lansat un apel către toţi legiuitorii să susţină proiectul.

 

În acelaşi context, deputaţii PLDM au anunţat că îşi retrag semnăturile de pe proiectul de lege cu numărul 314 din 04.09.2015, care prevede diminuarea numărului de voturi necesare pentru alegerea şefului statului de către Parlament. 

Curtea de Conturi
Interviu
Igor Meriacre, expert în asigurarea accesibilității, director executiv al Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova: Statul procedează exact ca un agent economic care vrea să dezvolte afacerea sa, dar nu vrea să investească în ea Igor Meriacre, expert în asigurarea accesibilității, director executiv al Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova: Statul procedează exact ca un agent economic care vrea să dezvolte afacerea sa, dar nu vrea să investească în ea

Accesibilitatea este punctul de reper în tot ceea ce numim astăzi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Dreptul la un spațiu public accesibil este un drept fundamental prin care pot fi exercitate și celelalte drepturi. Lipsa accesibilizării constituie discriminare, iar asigurarea condițiilor de accesibilitate este necesară nu doar pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru vârstnici, copii, părinți ce își transportă copiii în cărucior sau brațe, femei gravide sau persoane cu o dizabilitate temporară. Astfel, numărul de persoane afectate de lipsa condițiilor de accesibilitate este triplu față de numărul persoanelor cu dizabilități.

Caricatura
PUB
Privesc.EU
Jurnal de rețete
Expresul
ALTFEL.MD - Știri #Altfel
Martor Ocular
Curs valutar
Curs oficial BNM 18 August 2017
MDL:
EUR 1 20.8733 -0.0206 EUR:
USD 1 17.8435 -0.0122 USD:
UAH 1 0.6992 0.0011 UAH:
RON 1 4.5540 -0.0141 RON:
RUB 1 0.3002 0.0006 RUB:
Arhiva
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA