ora: 10:02, 22 dec 2014
Parlamentarul George Mocanu a participat la învestirea lui Klaus Iohannis

Deputatul PLDM George Mocanu a participat, astăzi, în calitate de invitat la învestirea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României. George Mocanu a asistat la depunerea jurământului în şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

 

Klaus Iohannis, care a fost susţinut în campania electorală din România de către PLDM şi care a sprijinit, la rândul său, liberal-democraţii la parlamentarele din acest an, a vorbit în cadrul discursului din Parlament şi despre Republica Moldova.


„Cred că salutăm cu toţii rezultatele alegerilor din Republica Moldova, rezultate care au reafirmat opţiunea clară a majorităţii pentru parcursul european. Pe noi acest rezultat ne obligă ca, în următorii ani, să fim sprijinul cel mai important al fraţilor noştri de peste Prut, pentru ca obiectivele lor de integrare europeană să se transforme din deziderat în realitate”, a declarat proaspătul preşedinte al României.


„Am certitudinea că preşedintele României este determinat şi ferm în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova. Cred ca este necesar să mobilizăm energiile interne şi să valorificăm exemplar noul mandat primit de la cetăţeni pentru a construi şi „Moldova lucrului bine făcut”, a declarat deputatul George Mocanu, membru al Comisiei comune moldo-române pentru integrare europeană.


Imediat după ceremonia de învestire, Klaus Iohannis, împreună cu delegaţia prezidenţială, a plecat la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat de garda de onoare şi primit de Traian Băsescu în biroul său. Iohannis a primit de la Băsescu Sigiliul de Stat şi Colanul de Aur al Ordinului Steaua României.


Klaus Werner Iohannis este al patrulea preşedinte al României de după Revoluţie. Potrivit Constituţiei României, mandatul de preşedinte durează 5 ani. Atunci când s-a aflat în vizită la Chişinău, în cadrul conferinţei de presă susţinută alături de preşedintele PLDM Vlad Filat, Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană în perioada mandatului său.

Curtea de Conturi a Republicii Moldova
Caricatura
Privesc.EU
PUB
Interviu
Iulia Iabanji: „Cei care au trecut prin programele ODIMM vor înclina balanța spre bine” Iulia Iabanji: „Cei care au trecut prin programele ODIMM vor înclina balanța spre bine”

Dezvoltarea afacerilor este veriga-cheie în lanțul de procese interdependente, care asigură prosperitatea economică a unei țări şi bunăstarea unei societăţi. Tocmai de aceea, în luna mai 2007, a fost creată ODIMM - Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (binecunoscutele IMM-uri), instituție publică ce contribuie la sporirea competitivităţii economiei naţionale prin susţinerea dezvoltării sectorului IMM. Astăzi, numele ODIMM este cunoscut tuturor celor care doresc să pornească o afacere în Moldova, aici debutanților fiindu-le puse la dispoziție resurse informaționale, de instruire, dar și financiare, inclusiv din bani oferiți de donatori externi, între care UE. Despre ce a făcut și face ODIMM am discutat cu dna

Iulia IABANJI, directoare generală a acestei instituții de la începuturile ei care, prin prisma rezultatelor obținute în acești zece ani, este încrezătoare în viitorul economiei naționale. Pentru că, spune ea, „oamenii care vin la noi sunt minunați”.

Jurnal de rețete
Expresul
Martor Ocular
Perla zilei
Vladimir  Voronin, președintele PCRM Vladimir Voronin, președintele PCRM
Voronin către un deputat: Vă rog să nu violați Parlamentul
Curs valutar
Curs oficial BNM 27 Aprilie 2017
MDL:
EUR 1 21.0178 -0.02 EUR:
USD 1 19.2983 -0.0396 USD:
UAH 1 0.7260 -0.0002 UAH:
RON 1 4.6335 -0.015 RON:
RUB 1 0.3411 -0.004 RUB:
Arhiva
Căutare
Login
Top taguri