ora: 13:20, 23 aug 2017
Maestrul Eugen Doga a cucerit Castelul istoric Mimi

După o foarte scurtă vacanță estivală, compozitorul-academician Eugen Doga revine în mare forță pe scenele Moldovei și cucerește din nou inimile iubitorilor de muzică bună, admiratorii maestrului delectându-și auzul și spiritul cu cele mai cunoscute și apreciate compoziții din creația sa.

Peste 500 de admiratori au participat, la 20 august, la primul recital din suita celor patru spectacole dedicate aniversării a 80-a a îndrăgitului compozitor Eugen Doga, organizate la cele mai cunoscute (si restaurate) monumente de arhitectura de la noi, găzduit de Castelul Mimi, într-un anturaj mirific, cu muzică mirifică. Oaspeții au respectat și un anume dress-code, venind îmbrăcați în vestimentație de culoare albă, iar pe mână aveau o brățară pe care era imprimat numele marelui compozitor Eugen Doga.
 
Concertul în aer liber din seara zilei de duminică, în cadrul căruia a răsunat sublima muzică a marelui compozitor Eugen Doga, a venit să aducă și un plus de valoare acestei capodopere arhitecturale. Îndrăgitul compozitor, dar și un clasic în viață al muzicii și cinematografiei universale, a oferit publicului meloman o seară de vis într-un un eveniment cultural rupt parcă din basm. Maestrul a fost acompaniat de corul și orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” sub bagheta dirijorului Dumitru Carciumaru. În programul concertului au fost incluse o varietate de creații muzicale care au încântat simțurile, prin intermediul cărora publicul a fost transpus în lumea maestrului Eugen Doga. Curcubeul AlbBalada, În amintirea mamei, Pasăre cu pene albastre, Ochiul tău iubit, Lacrimă de iubire, Oglinda Clipelor, Orașul meu, Cascada de Paris, Pârâiașul, Tangoul Rendez-vous au fost doar câteva din creațiile incluse în program, interpretate de un grup de artiști, printre care Mariana Bulicanu, Dumitru Mâțu, Ana Cernicova, Igor Sârbu și Igor Stribițchi (AKORD), Vitalie Advahov, Tania Cerga, nume cunoscute și dragi maestrului, care i-au fost alături și în celelalte spectacole pe care le-a susținut compozitorul Doga pe parcursul anului 2017 atât în țară, cât și peste hotare.
 
Vibrante și pline de ritm au rămas a fi Eterna, interpretată de Eugen Doga la  muzicuță și tânărul Vasile Tinei la trompetă, Intermezzo și Gramofon unul din celebrele valsuri care este pe poziția a 83-a în topul celor 200 de piese muzicale ale secolului XX.
 
Spectacolul a culminat cu o surpriză - un duet al maestrului și havuzului muzical sau „fântânii dansatoare”, cum a numit-o gazda, regizat pe notele Valsului Dulcea și tandra mea fiară, scris de celebrul nostru compozitor și asta pentru că numele maestrului Eugen Doga ni se asociază cu ritmul și armonia îndrăgitului dans din filmul cu același titlu al faimosului regizor Emil Loteanu. Amintim că, în conformitate cu o decizie specială a UNESCO, acest vals este recunoscut ca fiind una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX.
 
„Suntem ceea ce iubim. Îl iubim pe maestrul Eugen Doga și îi iubim muzica, pentru că ea face cu noi ceea ce face cu un om dragostea - îl înalță asupra rutinei, îl face să uite de necazurile vieții, îl face mai drept și mai luminos. Prin urmare, putem spera că avem șanse reale că tot ce e bun din noi să dăinuie în opera sa. Să dăm aplauze acestui mare om al tuturor timpurilor, pe care l-a născut poporul nostru, maestrul Eugen Doga. Dacă lipsea un rege la acest castel, iată-l pe regele nostru Eugen Doga, cel care la 80 de ani este mereu tânăr!”, a spus în luarea sa de cuvânt ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.
 
Maestrul Eugen Doga a mulțumit ministrului Babuc pentru acest frumos dar din partea Ministerului, pentru cuvintele calde adresate și pentru apreciere, pentru că datorită inițiativei și insistenței Domniei Sale, a fost posibilă restaurarea unuia dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură din Republica Moldova - Castelul Mimi, care va servi sute de ani înainte, inclusiv pentru Cultura și Spiritualitatea Neamului. Artistul a mulțumit, de asemenea, administrației pentru sublima și originala găzduire a spectacolului aniversar și, nu în ultimul rând, spectatorilor pentru buna dispoziție cu care au venit sa-l vadă și să-i asculte opera.
 
„Cel mai frumos pentru mine este că am simțit că ziua de mâine nu va fi pustie, că are cine o prelua - acești tineri consacrați, dar și cei neconsacrați, care de la un concert la altul vor învăța să cucerească lumea, prin muncă, talent și dragoste. Eu cred că aici au fost depuse și dragostea, și munca pe care au apreciat-o publicul”, a spus cu emoții vădite maestrul Doga. Neavând cărbuni și alte bogății, spune artistul, Dumnezeu ne-a dat spirit, iar Castelul Mimi, l-a făcut să se simtă ca acasă la mama. „Toate aceste bunuri spirituale le vom duce acasă, le vom simți și trăi și vom visa la noile întâlniri, nu doar ale noastre, ci și ale celor care așteaptă să vină pe scena aceasta”, a mărturisit compozitorul.
 
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Potrivit ministrului Monica Babuc, acesta a fost primul concert din cele patru preconizate, din ciclul „Perlele lui Eugen Doga”, care se vor produce la câteva monumente de arhitectură din Republica Moldova. Cele trei spectacole vor avea loc la Cetatea Soroca, Hanul lui Manuc Bey și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni.    
  
Compozitorul Eugen Doga este considerat unul dintre ambasadorii culturii naționale, care poartă o nemărginită dragoste față de valorile și emoțiile acestui popor, exprimate atât de sensibil prin muzica sa, lucru care l-a făcut cunoscut în lumea mare. În semn de omagiu pentru talentul și bogata activitate de creație a ilustrului compozitor, dar și cu ocazia aniversării a 80-a de la naștere, anul 2017 a fost declarat în Republica Moldova – Anul Doga. Cu acest prilej, au fost organizate un șir de manifestări culturale menite să pună în valoare creația maestrului. În acest context s-a înscris și spectacolul muzical de la Castelul Mimi. 
 
Așadar, Anul Doga continuă!  

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM

Alte comunicate
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA