ora: 17:07, 22 dec 2014
Comunicat de presă cu privire la şedinţa fracţiunii parlamentare a PLDM

Astăzi, 22 decembrie, deputaţii fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova s-au întrunit în şedinţă pentru a discuta mai multe chestiuni cu caracter organizatoric.

 

În cadrul şedinţei au fost abordate subiecte privitoare la organizarea activităţii fracţiunii parlamentare a PLDM, responsabilităţile viitoare ale fiecărui deputat în funcţie de competenţele profesionale, planificarea agendei politice pentru perioada imediat următoare. La fel, a fost făcut un schimb de opinii asupra priorităţilor legislative imediate ale Parlamentului de legislatura XX.

 

S-a discutat şi despre mersul negocierilor pentru formarea unei majorităţi parlamentare pro-europene. În acest context, s-a optat ferm pentru trasarea unor repere clare, care să asigure o mai mare eficienţă şi finalitate procesului de constituire a coaliţiei de guvernare pro-europeană. Având în vedere complexitatea şi amploarea problemelor care urmează a fi soluţionate cât mai prompt, fracţiunea PLDM s-a pronunţat pentru impulsionarea procesului de negocieri, prin aplicarea principiului responsabilităţii, continuităţii reformelor, profesionalismului şi legalităţii, care să aibă drept rezultat votarea în perspectiva apropiată a unui guvern pro-european cu puteri depline.

 

Fracţiunea PLDM s-a pronunţat pentru consolidarea şi eficientizarea controlului parlamentar cu asigurarea depolitizării graduale reale a instituţiilor autonome cu atribuţii de supraveghere, reglementare, control şi exercitare a legalităţii.

Curtea de Conturi a Republicii Moldova
Caricatura
Privesc.EU
PUB
Interviu
Interviu cu Ruslan Uskov: Dacă părinții nu ți-au cumpărat un post de judecător, participă și câștigă la Concursul Naţional al Tinerilor Jurişti Interviu cu Ruslan Uskov: Dacă părinții nu ți-au cumpărat un post de judecător, participă și câștigă la Concursul Naţional al Tinerilor Jurişti

A doua etapă a Concursului Naţional al Tinerilor Jurişti se va desfăşura sâmbătă, 18 martie 2017. Concursul, organizat de compania de consultanţă „Brodsky Uskov Looper Reed & Partners”, împreună cu ELSA Moldova (Asociaţia Europeană a Studenților la Drept), în parteneriat cu Camera de Comerţ Americană din Moldova (AmCham), este la a doua ediţie.

Ce avantaje oferă concursul pentru tinerii jurişti şi cum putem creşte calitatea specialiştilor din Moldova, am discutat cu iniţiatorul concursului, Ruslan Uskov, managing partner „Brodsky Uskov Looper Reed & Partners”.

Jurnal de rețete
Expresul
Martor Ocular
Perla zilei
Vladimir  Voronin, președintele PCRM Vladimir Voronin, președintele PCRM
Voronin către un deputat: Vă rog să nu violați Parlamentul
Curs valutar
Curs oficial BNM 25 Martie 2017
MDL:
EUR 1 21.0655 0 EUR:
USD 1 19.5321 0 USD:
UAH 1 0.7202 0 UAH:
RON 1 4.6262 0 RON:
RUB 1 0.3396 0 RUB:
Arhiva
Căutare
Login
Top taguri