Foto: Moldcell
|
|
Azi, 7 septembrie curent, echipa managerială Moldcell în frunte cu directorul general, Chiril Gaburici, alături de rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, cadrele didactice şi studenţii ASEM au inaugurat zona de recreare şi comunicare „Aici Moldcell”. Aceasta acoperă scuarul campusului ASEM, holul şi cantina situate în blocul B al instituţiei.
Deputaţii europeni cu majoritatea voturilor, au aprobat alocarea asistenţei financiare Republicii Moldova în valoare de 90 milioane de euro. Potrivit Itar-Tass, rezoluţia în cauză a fost adoptată astăzi în cadrul sesiunii plenare la Strasbourg, în prezenţa [...]
Conform datelor statistice făcute publice ieri, 6 septembrie 2010, în
luna august preţurile s-au redus faţă de iulie 2010 cu 0,9%, iar faţă de
august 2009 – au crescut cu 7,8%. Centrul [...]
|
|
Biroul Naţional de Statistică informează că preţurile s-au redus în
august faţă de iulie 2010 cu 0,9%, iar faţă de august 2009 – au crescut
cu 7,8%. De la începutul anului (în luna august a.c. faţă de decembrie
2009) preţurile de consum [...]
|
Preşedintele Barack Obama va propune săptămâna aceasta un plan de 100
miliarde de dolari, facilităţi fiscale pentru companiile din domeniul
noilor tehnologii: demersul vizează susţinerea fragilei relansări
economice a Statelor Unite, prin crearea [...]
|
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană discută astăzi despre
penalizarea mai eficientă a membrilor care nu respectă regulile
referitoare la disciplina bugetară.Pe Ordinea de zi a discuţiilor se
află şi solicitarea a nouă ţări, printre care [...]
|
În cadrul şedintei din 26 august 2010 a Consiliului de administraţie al
Băncii Naţionale a Moldovei s-a decis ca rata de bază, rata la creditele
overnight şi cea a depozitelor overnight şi rata rezervelor obligatorii
să rămână la nivelul actual. [...]
|
În adresa administraţiei ZEL „Bălţi” parvin multiple propuneri de la
investitori din Europa de Vest, care nu pot fi acceptate, susţine
Serviciul de Presă al Ministerului Economiei. Din cauza faptului că zona
este deja completată cu proiecte investiţionale [...]
|
Administraţia de la Tiraspol n-are idee de politica antimonopol.
Transnistria îşi are propriul monopolist - celebra "Sheriff". Compania
deţine ramurile-cheie în afaceri. [...]
|
Curtea constituţională nu a aprobat în cadrul şedinţei de ieri, 2
septembrie 2010, sesizarea Curţii Supreme de Justiţie privind
neconstituţionalitatea amnistiei fiscale aplicate în Republica Moldova
pentru restanţele persoanelor fizice şi juridice [...]
|
Astăzi, 3 septembrie, din Moscova va veni cu o cursă specială un avion cargo al Ministerului Situatiilor Exceptionale din Federatia Rusa, care va livra ajutor umanitar Republicii Moldova, cu o greutate de 20 tone şi evaluat la aproximativ 29.4 de milioane [...]
|
Ziarul Vedomosti scrie că veniturile din vânzările de gaz ale Gazprom au constituit în primul trimestru al anului 2010 doar 64% din veniturile totale ale companiei, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului 2009 acestea deţineau o pondere de 73 la sută, [...]
|
Banca Comercială Română Chişinău S.A. (BCR Chişinău) a venit în sprijinul a 20 de copii din grupa pregătitoare de la Grădiniţa „Fluturaş” din s. Nemţeni, r. Hânceşti, oferindu-le fiecăruia câte un rucsac umplut cu rechizite necesare pentru [...]
|
La solicitarea prim-ministrului Vlad Filat, în cadrul şedinţei
Executivului de astăzi, 2 septembrie 2010, ministrul Finanţelor
Veaceslav Negruţă a declarat că proiectul bugetului pentru anul 2011
trebuie să fie prezentat până la 1 octombrie 2010. [...]
|
Deşi cu aproape 2 săptămâni în urmă, a fost infirmată informaţia
potrivit căreia preţul pâinii ar fi crescut în zonele inundate, în
cadrul şedinţei Executivului de astăzi, 2 septembrie 2010, premierul
Vlad Filat a pus în sarcina Ministerului [...]
|
In ultimii 10 ani, 141.000 de persoane de sex feminin, totalizand o
pondere de 2,6% din numarul femeilor angajate in sectorul financiar, au
parasit industria, in timp ce in randul barbatilor s-a constatat o
crestere de 9,6%, in valoare absoluta de 389.000 [...]
|
Curtea constituţională anunţă că mâine, 2 septembrie 2010, va examina
sesizarea Curţii Supreme de Justiţie privind neconstituţionalitatea
amnistiei fiscale aplicate în Republica Moldova pentru restanţele
persoanelor fizice şi juridice reflectate [...]
|
Pe podiumul ţărilor cu cele mai sigure economii din lume se află Norvegia,
Finlanda şi SUA. Şapte dintre primele zece ţări care sunt în afara
pericolului de a intra incapacitate de plată sunt din Europa, arată
topul realizat de Wall Street [...]
|
Rata anuală a inflaţiei a scăzut în zona euro la 1,6% în august, de la
1,7% în iulie, iar rata şomajului s-a menţinut luna trecută la 10%,
maximul ultimilor 12 ani.
Estimările preliminare privind inflaţia, prezentate marţi, 31 august
2010, [...]
|
|
Mircea Snegur: Independența economică e imposibilă
Cum poate fi explicat eșecul referendumului constituțional? Sondajul
IMAS din iulie-august 2010 arăta că intenția de participare era atunci
de 73%. Chiar și dacă luăm în calcul discordanța previzibilă între
intenția de participare și participarea propriu-zisă, prezența de doar
30 % rămâne a fi extrem de mică.[...]
"Mă uit la băiatul ăsta de doi metri cum se luptă pentru funcția de președinte. Mi-i jale de doamne ferește de el. Oi, oi, oi..."
|
|